Nr. 1048, Anul 18, din 20-Martie-2020
Comunicat de presa
6.martie.2015
24.septembrie.2015
13.octombrie.2015
8.septembrie.2018
Categorii
Prima paginaPolitica
EvenimentCotidian
SportExclusiv
SocialEconomic
DiverseContact
Mica publicitateMare publicitate
Prima Pagina
Cauta in arhiva
 Toate
 Oricare
 Exact
Arhiva
PoliticaVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
Vasile Iliuţă a trecut oficial în tabăra PSD Călăraşi, cu încă zece primari liberali
După multe discuţii, preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă s-a alăturat familiei PSD. Nu singur, ci împreună cu alţi zece primari liberali, consilieri judeţeni şi consilieri locali. Astfel a anunţat, oficial, în cadrul unei conferinţe de presă, Iulian Iacomi (preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi).
La conferinţa, ce s-a ţinut în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean au mai participat Marcel Ciolacu (şeful Camerei Deputaţilor, preşedintele interimar al PSD); Paul Stănescu (secretarul general interimar al PSD la nivel central), Marian Pavel (preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Ialomiţa); senatorul Roxana Paţurcă (preşedintele executiv al PSD Călăraşi); Vasile Iliuţă (preşedintele CJ Călăraşi).
În primă fază, preşedintele Iulian Iacomi a ţinut să-i mulţumească lui Vasile Iliuţă pentru alegerea făcută de a se alătura organizaţiei. „Mulţumim domnule preşedinte Vasile Iliuţă pentru că aţi ales să veniţi către noi, că aţi ales calea cea bună pentru a recâştiga funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Din 2004, noi, PSD nu am mai avut CJ sau Primăria municipiu reşedinţă de judeţ”, a punctat Iacomi, invitându-l, apoi, pe Vasile Iliuţă să expună motivele ce l-au determinat să facă acest important pas.
Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă a atras atenţia că demersul este unic, căci nu de multe ori se întâmplă ca politicienii să plece de la putere în Opoziţie. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi e un caz unic. Mulţi se duc la putere. Uitaţi astăzi că eu, cu zece primari, am preferat să merg către un partid de Opoziţie. Scopul este unul singur: să-mi continui proiectele pe care le-am început la Călăraşi pentru că în echipa veche toate erau blocate, toate erau fără şansa de a primi autorizaţie de construcţie şi a continua să le ducem la maturitate pe cele începute. Consider că astăzi echipa PSD s-a întărit, cei zece primari care m-au urmat, vor veni pentru promisiunile pe care le-am făcut cetăţenilor. Noi am făcut promisiuni, ştim să facem promisiuni iar după promisiuni, ne punem familia, nevasta, copiii, nevasta, nepoţii pe funcţie. Familia PNL e o familie care are un singur scop: să-i minţim pe cetăţeni, să-i prostim, după care să le luăm voturile, după care să ne băgăm familia şi copiii. Clar, astăzi, e o răscruce de drumuri. Am decis construcţia viitoare pe care noi o dorim pentru călărăşeni, pentru judeţul Călăraşi, pentru municipiul Călăraşi să o facem împreună în PSD. Considerăm că este echipa câştigătoare mâine în alegerile de pe 14 iunie. Vin dintr-un mediu privat, am reuşit să construiesc echipe, pot să construiesc echipe, consider că există şansa de a dezvolta Călăraşiul şi a-l dezvolta, că venim pe promisiuni pe care le vom îndeplini”, a precizat Vasile Iliuţă. Acesta a considerat necesar să-i mulţumească, pe această cale, fostului ministru al Dezvoltării (prezent şi el la conferinţă), Paul Stănescu, că proiectele Călăraşiului s-au aprobat datorită domniei sale. „Tot ce se întâmplă în Călăraşi azi, Spitalul de la Săpunari, Spitalul de la Călăraşi, Promenada, Portul, Prefectura, toate aceste proiecte mari sunt ale PSD, împreună cu domnul Paul Stănescu. Nu a fost nicio intenţie de a mă condiţiona, atunci când domnul ministru m-a primit. Nu, ci a fost promisiunea că el dezvoltă România. Mandatul de ministru a fost să dezvolte România. Călăraşiul a primit această binecuvântare cu domnul ministru Paul Stănescu ca să primim proiecte şi să dezvoltăm judeţul. E nevoie să le continuăm. Nu puteam continua cu echipa PNL şi astăzi sunt în echipa cu care le pot duce mai departe, să le finalizez. Cei zece primari sunt de la Budeşti, Borcea, Curcani, Cuza Vodă, Dor Mărunt, Dragoş Vodă, Gurbăneşti, Nana, Valea Argovei, Vâlcele şi mai urmează o altă serie care să ni se alăture. De ce au plecat? Pentru că, administraţia nu are culoare politică, aceşti oameni vor să-şi continue proiectele în comunităţile lor. Soluţia Iliuţă pentru ei e soluţia cea mai bună. Soluţia Barbu oferită de PNL, nu e o soluţie viabilă pentru ei. E simplu ca şi variantă viitoare. Încă o dată, mulţumesc şi vă asigur că vom fi echipa câştigătoare pe 14 iunie 2020”, a mai adăugat preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă.
(Continuarea in editia tiparita a ziarului IMPACT)
( Marius BADRAGAN )
NEWSLETTER
Introduceti adresa de e-mail
Curs valutar BNR
Euro - 4.8254Euro4.8254
Dolarul SUA - 4.3983Dolarul SUA4.3983
Sondaj
Va reuşi România să ţină sub control pandemia cu COVID-19?
Da
Nu
2004 - 2013 © DANPRESS SRLdrpciv