Nr. 1061, Anul 18, din 13-Noiembrie-2020
Comunicat de presa
6.martie.2015
24.septembrie.2015
13.octombrie.2015
8.septembrie.2018
Categorii
Prima paginaPolitica
EvenimentCotidian
SportExclusiv
SocialEconomic
DiverseContact
Mica publicitateMare publicitate
Prima Pagina
Cauta in arhiva
 Toate
 Oricare
 Exact
Arhiva
Pro Romania CL
ExclusivVersiune pentru tiparireRecomanda unui prieten acest articolParerile cititorilor
„Dacă cineva se gândeşte că voi pleca din politică, se înşală”
• spune deputatul Gheorghe Tinel, care a fost scos total de pe lista cu candidaţi la alegerile parlamentare

După ce şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Judeţene PNL Ialomiţa, la somaţia lui Ludovic Orban, liderul de la nivel central, deputatul Gheorghe Tinel a avut parte de o nouă surpriză, extrem de neplăcută. Mai exact şi-a văzut planurile spulberate de a putea candida la un nou mandat de parlamentar la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020. Printr-o decizie, pe care o consideră nedreaptă, Gheorghe Tinel a fost scos total de pe listă, după cinci ani de activitate, fără nici un argument sau vreo justificare. Asta în condiţia în care, cu bune, cu rele, rezultatele la alegeri au fost notabile şi la ora actuală PNL este un partid care contează în Ialomiţa, a doua forţă politică.
Astfel a declarat, în cadrul unei recente conferinţe de presă, deputatul Gheorge Tinel care nu ştie de ce s-a putut întâmpla aşa ceva. „Nu ştiu de ce nu s-a luat cererea mea în considerare şi nu a fost supusă votului Biroului Politic Judeţean şi Comitetului Director Judeţean. Nu mi s-a dat nicio explicaţie. Ce s-a spus public în respectivele şedinţe e că aceasta este lista agreată de Ludovic Orban şi aşa rămâne. Nu-mi aduc aminte ca Ludovic Orban să fi participat la constituirea organizaţiilor locale în Ialomiţa şi nici la foarte multe campanii, în afară de faptul că a venit în ultima zi de locale. Am şi spus-o în Biroul Politic Judeţean, mi se pare o execuţie stalinistă. Numai Partidul Comunist, pe vremea lui Stalin, mai practica astfel de metode dezonorante. Nu pentru Ludovic Orban, la el nu am nicio aşteptare, ci pentru Dragoş Soare, că s-a transformat peste noapte în mâna lunga a lui Ludovic Orban în Ialomiţa. Sunt încălcări flagrante ale statutului şi ale Regulamentului partidului. Asta este marea mea nemulţumire. Toate cererile depuse trebuiau să aibă un vot în spate şi ierarhia votului să stabilească ierarhia listei. Ori asta nu s-a întâmplat în data de 15 octombrie. Cred că s-a dorit să fiu dat la o parte. Au fost şi factori centrali, Ludovic Orban, faţă de care, nu ascund, nu am avut o relaţie de vasalitate, ci una principială. Au fost câteva chestiuni care au subminat relaţia mea cu Ludovic Orban. Aveam informaţii, i-am şi spus lui Ludovic Orban că ştiu că la Palatul Victoria se sapă contra lui Gheorghe Tinel, dar eu trebuia să mă ocup de alegeri nu de scenariile şi săpăturile unora sau altora. Miza acestei execuţii a fost preşedinţia Organizaţiei Judeţene şi rolul de DJ pe care să şi-l aloce în vederea viitoarelor bătălii politice sau evoluţii ulterioare pe scena politică judeţeană. Întotdeauna există o miză măruntă pentru oameni mărunţi. Nu am avut nicio discuţie cu Dragoş Soare după ce listele au fost făcute publice şi nici nu voi avea. Mă sună oameni care să-mi spună: Vai ce mare nedreptate… După război, mulţi viteji se-arată şi, din păcate, lucrurile merg pe un făgaş pe care eu îl consider firesc şi normal pentru ceea ce a agreat Organizaţia Judeţeană PNL Ialomiţa”, a precizat deputatul Tinel, care reproşează membrilor Biroului Politic Judeţean faptul că au avut o verticalitate de tip salcie, de a se mlădia după cum bate vântul. Acesta a fost dezamăgit de atitudinea lui Dragoş Soare atunci când s-au votat listele. Însă, speră să nu-i dezamăgească şi pe slobozeni, să-şi facă datoria de primar aşa cum trebuie. Căci, dacă va da chix şi va rata acest mandat, atunci dreapta va avea o mare problemă în a-şi mai adjudeca un mandat de primar la Slobozia.
În perioada aceasta, deputatul a avut oferte de a prelua conducerea a unor formaţiuni politice de la nivelul judeţului Ialomiţa (două la număr) dar sub nicio formă nu se gândeşte să se înregimenteze în alt partid. Iar dacă unii îşi închipuie că s-ar putea să facă un pas înapoi pentru că au apărut aceste nemulţumiri obiective, se înşală amarnic. „Să nu se aştepte că voi face un pas înapoi, ci că voi fi un critic extrem de acerb atunci când lucrurile vor derapa şi un susţinător extrem de puternic atunci când lucrurile vor merge pe făgaşul corect şi firesc. Am un volum de muncă în spate care îmi dă autoritatea să spun ce nu-mi convine atunci când lucrurile nu sunt în regulă. Nu ies din politică. Deci, dacă cineva se gândeşte că voi pleca din politică, se înşală. Să ia în calcul perspectiva că politica ialomiţeană se va face şi cu Gheorghe Tinel, ca o voce care cinci ani de zile a tot spus lucrurilor pe nume. De ce mi s-a părut o execuţie stalinistă? PNL a luat la locale 26,33% şi sub acest procent sunt foarte multe organizaţii judeţene din ţară, 16, 17, 18 sau 20, cărora nu li s-a întâmplat nimic. Adică nu li s-a cerut preşedinţilor să facă pasul înapoi, mai mult sunt lideri de liste în momentul de faţă. Acest standard dublu, cu care a fost analizată activitatea (pe de o parte a mea personală, iar pe de cealaltă a altor organizaţii, unde preşedinţii de organizaţii au relaţii de amiciţie cu preşedintele partidului), după părerea mea, nu e sănătos. Deci, ăsta este standardul dublu pe care l-a aplicat Ludovic Orban. S-a uitat să vadă cât a obţinut Ialomiţa. Nu a existat nici un prag stabilit în Biroul Executiv Naţional sau Biroul Permanent Naţional. A fost un prag aleatoriu impus de Ludovic Orban, ad-hoc după alegeri, în aşa fel încât să poată să decapiteze acolo unde doreşte. Sunt convins că dacă aveam 27,33% ar fi pus pragul 28% ca Ialomiţa să poată fi decapitată. A fost ceva premeditat, şi-o asumă, e problema lui. M-a aşteptat la cotitură, toate elementele conduc spre aşa ceva. Dar, nu m-am născut în politică şi nici nu m-am născut parlamentar”, a punctat deputatul Gheorghe Tinel.
Cert este că după cele două cicluri electorale încheiate (alegerile locale 2016 şi 2020), Organizaţia Judeţeană PNL Ialomiţa, sub conducerea lui Gheorghe Tinel, a avansat la un prag de 10 consilieri judeţeni, 263 consilieri locali (faţă de 190 consilieri locali, cât erau când a preluat-o).
În prezent, Gheorghe Tinel are funcţia de vicepreşedinte PNL la nivel naţional care nu îi poate fi retrasă, pentru că a fost ales la Congres. Aceasta poate să-i fie retrasă la următorul Congres, adică în vara lui 2021 dacă nu va mai candida şi colegii vor da vot negativ. Deocamdată stă în expectativă, nu ia în calcul exclusiv o reîntoarcere la Ministerul Agriculturii.
Are trei variante referitor la ce va face în continuare, după terminarea celor două luni de mandat. Prima variantă este să se întoarcă la locul de muncă, a doua să se îndrepte către sectorul privat şi a treia să aleagă ceva între şi între. „E o perioadă în care chiar vreau să liniştesc şi să limpezesc anumite lucruri, cum ar fi poziţia mea. Am şi eu o familie. Mi-au venit copiii, au stat acasă două luni şi jumătate, în vară, de la Melbourne şi eu toată perioada am fost plecat ba în precampanie, ba în campanie. Fata îmi tot spunea: O să plecăm şi-ţi va fi dor de nepoată şi de noi… şi aşa s-a întâmplat. Acum stau şi trag linie şi mă întreb de ce trebuia, dacă lucrurile au evoluat în direcţia asta. Puteam să mă gândesc şi la lucrurile care contează în plan personal. E o undă de melancolie. De exemplu, eu nu pot merge la Melbourne, Australia e închisă şi atunci poate îmi mai văd copiii peste 2-3-4 ani de zile… În viaţă te-aştepţi la orice şi nu sunt un copil, un naiv, să nu iau în calcul lipsa de caracter în anumite momente. Dar, nu mă aşteptam ca brusc aşa să se manifeste”, a mai adăugat deputatul liberal. Printre altele, Dragoş Soare, liderul interimar al PNL Ialomiţa, a publicat pe Facebook lista cu candidaţii pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României. Pentru Camera Deputaţilor, cap de listă este Luminiţa – Rodica Barcari, urmată de Mihăiţă Găină; Gabriel Răceanu, Nicu Cristea; Gabriel Ioniţă şi Traian Mitrea. La Senat, primul pe listă este Robert-Viorel Chioveanu, urmat de Gheorghe Catrinoiu; Mihaela Racoviţeanu şi Sile-Adrian Merlea.
Una peste alta, chiar dacă este supărat, pe 6 decembrie, Gheorghe Tinel asigură că va vota candidaţii PNL. În ce priveşte susţinerea candidaţilor în campanie, dat fiind că este preşedintele Organizaţiei Orăşeneşti PNL Fierbinţi, cine vine acolo e binevenit.
( Diana ARON )
NEWSLETTER
Introduceti adresa de e-mail
Curs valutar BNR
Euro - 4.873Euro4.873
Dolarul SUA - 4.0969Dolarul SUA4.0969
Sondaj
Credeţi că se impune şi în România, la fel ca în marile ţări ale Europei, o nouă perioadă de lockdown?
Da
Nu
2004 - 2013 © DANPRESS SRLdrpciv